ro
Descoperă Moldova
26 Iunie, 2025 / 18:30
/ 15 Ianuarie, 2025

SATUL EUROPEAN // Investiții de 2,25 milioane de lei în comuna Băiuș din Leova. A fost modernizată Casa de cultură din localitate și amenajată o zonă de agrement

Casa de cultură din comuna Băiuș, raionul Leova a fost modernizată printr-un proiect inclus în Programul Național „Satul European”, ediția I. Totodată, în localitate a fost amenajată o zonă de agrement, cu terenuri de joacă și sport. Valoarea lucrărilor se ridică la 2,25 mln de lei, transmite MOLDPRES.

Proiectul de modernizare a Casei de cultură a prevăzut schimbarea acoperișului, înlocuirea geamurilor și ușilor, precum și reparații capitale ale pereților interiori și exteriori. Totodată, terenul din jurul clădirii a fost pavat, iar în zonă au fost plantați arbori și arbuști decorativi. 

De asemenea, localitatea Băiuș a beneficiat și de un proiect în cadrul Programului Național „Satul European Expres”. Acesta a vizat amenajarea unei zone de agrement, care include un teren de joacă pentru copii și unul de sport pentru adulți, oferind locuitorilor un spațiu plăcut pentru relaxare și activități recreative în aer liber. 

Potrivit primarului comunei Băiuș, Alexandra Topal, cele două inițiative au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării satului, oferind locuitorilor condiții mult așteptate pentru odihnă și recreere.  

„Renovarea Căminului Cultural a fost un pas important în dezvoltarea comunității. Acum dispunem de condiții excelente pentru organizarea evenimentelor sociale și culturale. De asemenea, numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, deoarece la activitățile culturale participă și colective din satele învecinate.

Totodată, prin „Satul European Expres” am amenajat o zonă de odihnă pentru locuitorii noștri, care își doreau de mult timp un loc unde să iasă la plimbare împreună cu copiii. Noul teren de agrement este frecventat chiar și pe timp de iarnă, inclusiv de copii și mămici, care vin aici pentru a se relaxa și a petrece timp frumos împreună. Mai mult, am reușit să dotăm această zonă cu echipamente sportive, promovând astfel un mod de viață sănătos în rândul localnicilor. Proiectele implementate au avut un impact major și asupra atractivității localității, satul Băiuș devenind mult mai amenajat”, a spus primarul.

Comuna Băiuș a fost selectată cu un proiect și în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Național „Satul European”, care va permite amenajarea unui teren modern de fotbal.

Valoarea celor două proiecte realizate în satul Băiuș depășește 2,25 milioane de lei, din care 2,23 milioane de lei au fost alocate de Guvern, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 20.000 de lei reprezintă contribuția autorităților locale. Comuna Băiuș are aproximativ 1.300 de locuitori, dintre care peste 200 sunt copii.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în raionul Leova, în cadrul Programelor Naționale „Satul European”, ediția I, și „Satul European Expres”, au fost implementate 29 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de aproape 50 milioane de lei. Aproximativ 41.000 de locuitori beneficiază direct de aceste inițiative.