
FOTO Un nou complex sportiv multifuncţional va fi construit în oraşul Căuşeni
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Construcţia unui nou complex sportiv multifuncţional va demara în acest an în oraşul Căuşeni. Detaliile lucrărilor au fost discutate ieri, la prima ședință în cadrul proiectului „Consolidarea revitalizării urbane prin dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice în sectorul Căușenii Vechi din orașul Căușeni", transmite MOLDPRES.
La şedinţă s-au întrunit reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, ai beneficiarului - Primăria orașului Căușeni, antreprenorul și dirigintele de șantier, având drept subiect pe ordinea de zi elaborarea planului de execuție a lucrărilor în funcție de mijloacele financiare ce urmează a fi alocate din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Locală (FNDRL) pentru anul curent și co-finanțarea asigurată de beneficiar. De asemenea, antreprenorul urmează să stabilească bornele pentru inițierea lucrărilor de construcție.
„Valoarea acestor lucrări și servicii contractate constituie circa 4,2 milioane de lei, prevăzând amenajarea unui teren de minifotbal, unui teren de baschet, a zonei de workout și terenului de joacă pentru copii. Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt peste trei mii de persoane, locuitori ai zonei de revitalizare Căușenii Vechi. Proiectul menționat este împărțit în patru loturi, prevede executarea lucrărilor de eficientizare energetică a două clădiri publice, amenajarea a nouă terenuri de joacă în spațiile aferente grădiniței și blocurilor locative din sectorul de revitalizare vizat, precum și a unui teren sportiv multifuncțional”, explică ADR Sud.
Valoarea totală a proiectului „Consolidarea revitalizării urbane prin dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice în sectorul Căușenii Vechi din orașul Căușeni" ,conform contractelor de antrepriză, constituie circa 16 milioane de lei, dintre care circa 13, 8 vor fi alocate din FNDRL, iar restul este contribuția Primăriei orașului Căușeni.
FOTO Vladimir Bolea la Ceadâr-Lunga: „Vom continua să lucrăm împreună pentru a transforma regiunea într-un loc mai bun pentru toți locuitorii săi”
Descoperim Moldova cu #MOLDPRES: Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, eveniment marcat de multe tradiții şi obiceiuri
FOTO Vladimir Bolea, la Bălţi: „Vom continua să ajutăm la implementarea proiectelor locale, ca oamenii să beneficieze de condiții de viață mai bune”
Plăcintele moldovenești, incluse în topul celor mai bune deserturi din lume
STUDIU: Calitatea apei a fost evaluată pozitiv în mai multe regiuni ale R. Moldova, cu un scor mediu de 4,3 puncte dintr-un maxim de 5
Liceul din Sănătăuca, Floreşti, renovat prin intermediul Programului activităților de reintegrare
GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: Un pod din raionul Hânceşti – în reconstrucţie. Drumarii continuă reabilitarea lucrărilor de artă
SATUL EUROPEAN // Investiții de 2,25 milioane de lei în comuna Băiuș din Leova. A fost modernizată Casa de cultură din localitate și amenajată o zonă de agrement
Drumarii au reluat lucrările de întreţinere pe mai multe trasee din regiune
Carburanții se ieftinesc pentru a doua săptămână consecutiv
Ministerul Agriculturii va lansa un ghid pentru utilizarea dronelor și pulverizarea aeriană
Un avocat din capitală a fost amendat cu 300.000 de lei pentru trafic de influență
Ecologiştii recomandă preluarea practicilor sistemului de recuperare a vaporilor, implementat în premieră de o companie petrolieră din Moldova
Un expert european va prezenta la Chișinău soluții inovatoare pentru cultivatorii de nuci din R. Moldova
Bugetul federațiilor sportive crește cu peste 37 la sută în anul curent și ajunge la 87 de milioane de lei
SUA: Administrația Trump desființează unitatea de luptă împotriva ingerințelor electorale străine
Mai multe localități din raionul Ungheni vor avea acces la apă potabilă
Ucraina, pregătită să deschidă un coridor umanitar în regiunea rusă Kursk
Euro și dolarul se apreciază la sfârșit de săptămână
Maia Sandu: La Procuratura Anticorupție există angajați care subminează procedura de evaluare și examinarea actelor de corupție
Furnizorul de multiplex național va beneficia de ajutor de la stat
Locuitorii conectați la sisteme centralizate de încălzire vor putea regla temperatura în locuințe
Prim-ministrul Dorin Recean, despre opțiunile Tiraspolului după expirarea ajutorului UE: „Trebuie să îndeplinească condițiile anunțate”
Din 15 februarie 2025, vor fi introduse tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern
MAE nu deține informații cu privire la numărul moldovenilor aflați ilegal în Statele Unite ale Americii