
UE anunță un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova. Marta Kos: Vrem să ne asigurăm că niciodată nu veți fi subiectul unui șantaj energetic
Uniunea Europeană anunță un nou pachet de sprijin pentru a atenua impactul crizei energetice. Suportul va fortifica sistemul energetic național pentru a deveni rezilient, independent și în totalitate conectat la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut astăzi de Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, în timpul unei conferințe de presă susținută în comun cu președinta Maia Sandu, la Chișinău, transmite MOLDPRES.
Marta Kos a remarcat că UE va sprijini Republica Moldova atât timp cât va fi nevoie. Oficialul european a menționat că suportul financiar este oferit în mai multe etape, în funcție de necesitățile actuale în contextul crizei energetice.„Inițial, 30 de milioane de euro au fost oferite pentru ajutorul imediat de urgență. Toți banii sunt alocați spre Chișinău, chiar dacă prin intermediul acestora ajutăm și malul stâng, ajutăm oamenii din regiunea transnistreană. Al doilea pachet se cifrează la 60 de milioane de euro, care va fi legat de anumite condiționalități privind drepturile omului. Mă refer la ceea ce va face malul stâng pentru a contribui și a se asigura că drepturile omului sunt respectate”, a subliniat Marta Kos.
Oficialul european s-a referit și la un suport ce urmează a fi acordat în anul curent malului drept. Potrivit Martei Kos, acest ajutor va contribui la sporirea rezilienței sistemului energetic al țării.
„Pentru malul drept, în acest an, vom oferi 250 milioane de euro, cu faze extinse pentru următorii trei ani. Prin acești bani vom ajuta să compensați facturile înalte pe malul drept. Ulterior, vom crea un fond pentru cele mai vulnerabile familii, pentru școli și pentru spitale. Acest lucru va reprezenta un ajutor suplimentar de 20 milioane de euro, după care vom crea un fond pentru afacerile intense de 50 de milioane de euro. Astfel, prin intermediul planului de creștere vă vom ajuta să reformați sistemul energetic pentru a deveni independenți. Acest pachet cuprinzător va face rezilient sistemul energetic, iar acest lucru este cel mai important. Da, este vorba de un ajutor enorm pe care îl oferim. Aceste pachete energetice reprezintă doar o parte din ajutorul oferit Moldovei, dar în așa mod putem demonstra solidaritatea noastră”, a remarcat Marta Kos.
La rândul său, șefa statului a precizat că, prin acest sprijin pe malul drept, vor fi compensate parțial creșterile tarifelor la energie electrică pentru consumatorii casnici și agenții economici. De asemenea, președinta a explicat că, în cazul regiunii transnistrene, oferta de sprijin se extinde dincolo de ajutorul de urgență de 10 zile, acest lucru cu îndeplinirea anumitor condiții, realizate cu sprijinul Uniunii Europene.„Moldova a trecut prin multe încercări, dar nu am fost niciodată singuri. Astăzi, ne confruntăm cu noi provocări. Kremlinul folosește din nou energia ca armă de șantaj în stânga Nistrului. Oamenii stau în frig și întuneric, după ce Gazprom a decis unilateral să oprească livrarea de gaze naturale, încălcând propriile obligații contractuale pe malul drept. Șantajul energetic a dus la majorarea prețurilor la electricitate, dar Moldova nu este singură în fața acestor probleme. Astăzi, Uniunea Europeană vine cu un nou pachet de sprijin pentru a atenua impactul acestei crize. Prin acest sprijin pe malul drept, vom compensa parțial creșterea tarifelor la energie electrică pentru consumatorii casnici și agenții economici. Oferta de sprijin se extinde dincolo de ajutorul de urgență de 10 zile, cu îndeplinirea anumitor condiții, realizate cu sprijinul Uniunii Europene. Vom trece și peste această criză, dar și mai important în următorii doi ani vom face investiții semnificative în sectorul energetic pentru a consolida securitatea și eficiența acestuia și a reduce costurile atât pentru economie, cât și pentru cetățeni”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că, datorită Uniunii Europene, Moldova devine tot mai pregătită în fața provocărilor externe.
„Instituțiile europene urmează să aprobe planul de creștere pentru Moldova, un plan de investiții în valoare de 1,8 miliarde de euro, iar primii bani vor ajunge în Moldova în acest an. Avem un obiectiv ambițios, să finalizăm negocierile de aderare în mandatul actualei Comisii Europene. Viitorul nostru este în Uniunea Europeană și împreună vom face acest obiectiv realitate”, a afirmat Maia Sandu.
Comisara Marta Kos a confirmat că acest deziderat poate fi realizat cu succes, iar în acest parcurs Uniunea Europeană va fi alături de Republica Moldova.
„Cred că este posibil ca acest proces să fie încheiat până la sfârșitul mandatului Comisiei Europene. Pot să vă promit că niciodată în acest parcurs spre Uniunea Europeană nu o să fiți singuri, mai ales pe timpuri de criză. Puteți să contați pe noi, întotdeauna vom fi alături de dumneavoastră. Nu este vorba doar despre un ajutor pentru ziua de astăzi sau pentru următoarele zile. Este vorba de un ajutor pentru Moldova, pentru următorii ani. Solidaritatea este baza pe care funcționează Uniunea Europeană. Moldova va beneficia de 1,8 miliarde de euro - cel mai mare pachet de sprijin oferit vreodată țării voastre. Acest lucru va reprezenta o oportunitate pentru Moldova și pentru economia țării. Vor fi create noi oportunități, locuri de muncă pentru moldoveni, fapt care o să vă aducă mai aproape de Uniunea Europeană. Știți că sunteți deja parte a familiei europene, trebuie doar să formalizăm această apartenență”, a adăugat oficialul european.
La finalul evenimentului, Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Dorin Recean au semnat o scrisoare de intenție între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind pachetul cuprinzător pentru reziliență și independență energetică a Republicii Moldova.În perioada 3-4 februarie curent, Marta Kos efectuează o vizită oficială în Republica Moldova. În cadrul acesteia, oficialul va avea discuții cu autoritățile de la Chișinău privind prioritățile comune în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Aceasta este prima vizită oficială a Martei Kos în Republica Moldova.
Gideon Moshe Sa’ar: Sunt mândru că prima ambasadă pe care o deschid în calitate de ministru este Ambasada Israelului în Moldova
Conferință de presă susținută de ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar
Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, discuții cu femeile lider din domenii cheie: Aderarea la UE înseamnă o societate în care vocea femeilor contează
UE va acorda suport legislativului de la Chișinău în procesul de integrare europeană
Şefa statului are un nou consilier, pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian național de către un aparat de zbor fără pilot: „Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și reprezintă un risc potențial la adresa securității naționale”
CEC: Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat este de 3.298.279
Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, va efectua prima sa vizită de lucru în R. Moldova
Ministrul de Externe al Statului Israel, Gideon Moshe Sa'ar, vine la Chișinău
Carburanții se ieftinesc pentru a doua săptămână consecutiv
Ministerul Agriculturii va lansa un ghid pentru utilizarea dronelor și pulverizarea aeriană
Un avocat din capitală a fost amendat cu 300.000 de lei pentru trafic de influență
Ecologiştii recomandă preluarea practicilor sistemului de recuperare a vaporilor, implementat în premieră de o companie petrolieră din Moldova
Un expert european va prezenta la Chișinău soluții inovatoare pentru cultivatorii de nuci din R. Moldova
Bugetul federațiilor sportive crește cu peste 37 la sută în anul curent și ajunge la 87 de milioane de lei
SUA: Administrația Trump desființează unitatea de luptă împotriva ingerințelor electorale străine
Mai multe localități din raionul Ungheni vor avea acces la apă potabilă
Ucraina, pregătită să deschidă un coridor umanitar în regiunea rusă Kursk
Euro și dolarul se apreciază la sfârșit de săptămână
Maia Sandu: La Procuratura Anticorupție există angajați care subminează procedura de evaluare și examinarea actelor de corupție
Furnizorul de multiplex național va beneficia de ajutor de la stat
Locuitorii conectați la sisteme centralizate de încălzire vor putea regla temperatura în locuințe
Prim-ministrul Dorin Recean, despre opțiunile Tiraspolului după expirarea ajutorului UE: „Trebuie să îndeplinească condițiile anunțate”
Din 15 februarie 2025, vor fi introduse tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern
MAE nu deține informații cu privire la numărul moldovenilor aflați ilegal în Statele Unite ale Americii