ro
Oficial
26 Iunie, 2025 / 18:13
/ 31 Ianuarie, 2025

Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul dedicat Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md
		

Stimați reprezentanți ai administrației publice locale,

Dragi colegi,

Doamnelor și domnilor,

Astăzi marcăm Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală – un prilej de recunoaștere a muncii Dumneavoastră și un moment de reflecție asupra a ceea ce am realizat, împreună, pentru oamenii în slujba cărora suntem cu toții, dar și asupra a ceea ce mai avem de făcut. 

În ultimii ani, am lucrat cu toții pentru a mobiliza resurse mai mari în beneficiul dezvoltării localităților noastre. Am promovat Moldova și am atras resurse externe care au avut un impact real în comunitățile noastre.

Am crescut și alocările de la bugetul național pentru satele și orașele din țară prin diverse programe, dar mai ales prin inițiativele „Satul European” și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Iar rezultatele se văd: din 2022 până astăzi, am realizat 895 de proiecte în toată țara. 

În 2024 am lansat „Satul European II”, cu alte 712 proiecte.  Investițiile totale în programele „Satul European” I și II depășesc 5 miliarde de lei, dintre care 4,5 miliarde s-au alocat de la bugetul de stat, iar 500 de milioane de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.

În plus, pentru 2025, Guvernul a alocat peste 700 de milioane de lei pentru Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, – cu 100 de milioane de lei mai mult decât anul trecut. 

Dumneavoastră, cei din prima linie, ați transformat - și transformați în continuare - aceste resurse în proiecte concrete care au îmbunătățit - și îmbunătățesc - viața fiecărui cetățean. 

Am reușit să facem aceste lucruri pentru că am rămas de partea bună a istoriei, pentru că am fost corecți, curajoși, pentru că ne-am păstrat democrația și am dovedit că suntem apărători ai păcii și ai libertății. Sprijinul pentru dezvoltare nu vine de la regimuri autoritare, ci de la țările democratice. 

Pentru a rămâne în continuare parte a lumii libere, trebuie să muncim împreună, să demonstrăm, așa cum am făcut și până acum, zi de zi, că suntem parteneri de încredere, că folosim fondurile în mod corect și transparent, pentru a rezolva probleme și nevoi reale ale oamenilor. 

În ultimii ani, am trecut prin crize multiple, unele greu de imaginat acum cinci ani. În ciuda acestora, am rezistat, am devenit mai puternici și am avut grijă de comunitățile noastre. Am construit în pofida tuturor greutăților – dar atât eu, cât și Dumneavoastră, ne dorim mai mult pentru moldoveni. Vrem să creștem mai mult standardele de viață, iar unicul nostru drum către bunăstare și siguranță este Uniunea Europeană. Deja beneficiem de sprijin important din partea UE, dar vom putea obține și mai mult. 

Ne putem ajuta comunitățile doar dacă suntem sinceri cu oamenii. De aceea, mulțumesc tuturor celor care au pus pe primul plan interesul cetățenilor și au contribuit la promovarea avantajelor aderării la UE. Decizia moldovenilor de la referendum nu doar că a ancorat în mod ireversibil drumul european, dar deschide noi posibilități de finanțare pentru administrațiile publice locale. 

Vă îndemn să ne pregătim pentru următoarea etapă: să fim și mai transparenți, să facem lucrurile corect, să pregătim proiecte solide și să implicăm comunitățile în identificarea priorităților și în monitorizarea rezultatelor. Cei mai pregătiți, cei mai buni vor putea să-și ajute localitățile cel mai mult.

Nu trebuie să ne ascundem: traversăm în continuare o perioadă dificilă – avem un război la hotar și multă incertitudine. Noua criză energetică provocată de Kremlin afectează în special cetățenii din stânga Nistrului, dar se resimte și pe malul drept. Economia noastră, ca și veniturile oamenilor, sunt în continuare afectate de războiul din Ucraina. 

Pentru a trece cu bine peste aceste provocări, nu trebuie să permitem dezbinarea, ci să promovăm solidaritatea și omenia în fiecare comunitate. Cu toții, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent dacă trăim la Briceni sau la Comrat, la Cahul sau la Bălți, la Chișinău sau la Călărași, avem același deziderat: o viață bună și sigură, aici, acasă. 

Dumneavoastră, cei care comunicați zilnic cu oamenii, aveți un rol esențial. Așa cum îi îndrumați să-și rezolve problemele, tot așa trebuie să-i ajutați să înțeleagă anume importanța de a fi uniți, de a nu apleca urechea la minciuni și dezinformări, de a nu își vinde votul - pentru că nu poate exista pace dacă suntem divizați, dacă între noi vor fi mulți care vor prefera să renunțe la viitorul copiilor pentru 30 de arginți.   

Dar dincolo de problemele de moment, trebuie să punem cu adevărat bazele unei dezvoltări sociale și economice durabile. Bunăoară, criza energetică ne obligă să accelerăm eforturile de tranziție la surse regenerabile, ceea ce va reduce costurile atât pentru stat, cât și pentru cetățeni.  

La fel, trebuie să prioritizăm educația, pentru că avem rezultate îngrijorătoare în unele regiuni ale țării. Pe măsură ce progresul tehnologic își face simțite efectele pe piața muncii, este important să avem tineri cât mai bine pregătiți - pentru că locurile de muncă, meseriile zilei de mâine vor presupune un bagaj tot mai solid de competențe și cunoștințe deopotrivă. 

Ne dorim pentru noi, precum și pentru generațiile viitoare, să trăim sănătos. De aceea, trebuie să continuăm eforturile de a consolida sistemul de sănătate în comunitățile noastre. Dar o viață sănătoasă înseamnă și acces la apă - nu este suficient doar să construim rețele; trebuie să găsim soluții sustenabile pentru sursele de apă. Și, desigur, nu putem fi sănătoși decât dacă respirăm un aer curat. 

Mulțumesc celor care se implică în plantarea de păduri – este un program care va contribui nu doar la un mediu înconjurător mai prietenos, dar care va contribui la soluționarea problemei aprovizionării cu apă. M-aș bucura ca în viitorul apropiat să văd și mai multă implicare în acest proces. Nu în ultimul rând, trebuie să accelerăm implementarea programelor de management al deșeurilor.

Desigur, vom continua să construim drumuri, iluminat stradal, sisteme de canalizare și alte elemente ce țin de infrastructură. Așa cum am zis, pentru toate acestea vom avea nevoie de încă și mai multe resurse, iar acestea pot fi mobilizate doar dacă vom continua să avansăm pe calea integrării europene. 

Pentru ca fiecare proiect să fie realizat cu responsabilitate, fiecare leu cheltuit cu chibzuință și fiecare lucrare să fie trainică, trebuie să punem în capul mesei meritocrația: să angajăm oameni competenți, să investim în pregătirea cadrelor și, cel mai important, să învățăm unii de la alții. Avem multe exemple pozitive în toată țara, cu care ne putem mândri. Vreau să folosesc această ocazie să mulțumesc și partenerilor de dezvoltare care sunt alături de localitățile noastre.

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru eforturile depuse până acum și sunt convinsă că, împreună, vom reuși să construim o Moldovă mai prosperă, mai unită, bine pregătită să adere cu capul sus la Uniunea Europeană.