ro
Externe
26 Iunie, 2025 / 17:54
/ 04 Februarie, 2025

The New York Times: Iranul dezvoltă un proces accelerat pentru crearea armelor nucleare

O echipă secretă de oameni de știință și ingineri din Iran lucrează la un proces accelerat prin care rezervele de combustibil nuclear pot fi transformate în arme în câteva luni, și nu într-un an sau mai mult, relatează The New York Times, citând surse din serviciile de informații americane, informează MOLDPRES.

Potrivit oficialilor citați de publicație, după ce Statele Unite s-au retras din acordul nuclear cu Iranul în 2015, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, Teheranul și-a reluat activitățile de îmbogățire a uraniului.

În prezent, Iranul deține suficient uraniu îmbogățit la 60% pentru a fabrica patru sau cinci focoase nucleare. Mai mult, pentru a ajunge la un nivel de îmbogățire de 90% – necesar pentru arme nucleare funcționale – ar avea nevoie de doar câteva zile.

În acest context, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că SUA trebuie să intensifice presiunile asupra Iranului pentru a stopa tentativele acestuia de a dezvolta arme nucleare.