
Israelul se retrage din Consiliul Drepturilor Omului al ONU
Israelul va urma exemplul Statelor Unite ale Americii şi va părăsi Consiliul Drepturilor Omului /CDO/, a anunţat miercuri ministrul de externe israelian, Gideon Saar, pe reţeaua socială X, relatează dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Consiliul Drepturilor Omului, organism interguvernamental responsabil cu promovarea drepturilor omului, „a protejat în mod tradiţional abuzatori ai drepturilor omului, permiţându-le să se ascundă de control şi, în schimb, demonizează obsesiv singura democraţie din Orientul Mijlociu – Israelul”, a spus Saar.
El a menţionat că Israelul este singurul membru „cu un punct pe ordinea de zi dedicată numai lui”, în timp ce ţara a făcut obiectul „a peste 100 de rezoluţii de condamnare, mai mult decât împotriva Iranului, Cubei, Coreii de Nord şi Venezuelei împreună”.
„Israelul nu va mai accepta această discriminare”, a încheiat şeful diplomaţiei israeliene.
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv menit să retragă SUA din mai multe organisme ale ONU.
Printre altele, ordinul prevede retragerea SUA din CDO.
Cu toate acestea, SUA nu sunt în prezent stat membru, deoarece cel mai recent mandat al lor de trei ani în consiliu s-a încheiat la începutul anului, ceea ce înseamnă că o retragere oficială nu este posibilă.
Cel mult, Washingtonul poate decide să nu mai participe la activităţile Consiliului în calitate de observator şi să nu mai solicite calitatea de membru.
Consiliul este format din 47 de state membre alese cu majoritate de voturi în Adunarea Generală a ONU, conform site-ului său. Membrii consiliului au un mandat de trei ani şi nu sunt eligibili pentru o realegere imediată după ce au avut două mandate consecutive.
Doi lideri ai opoziției georgiene au fost arestați în timpul protestelor
Zelenskyy: Rusia a lansat 1.400 de atacuri aeriene într-o săptămână
Șeful NATO, Mark Rutte: „Trebuie să ne pregătim de război”
Iranul a prezentat o nouă rachetă balistică cu rază lungă de acţiune
Canada și Mexic impun taxe vamale SUA ca răspuns la măsurile anunțate de Casa Albă
Rachete ruseşti au lovit centrul istoric al Odesei
Ucraina anunță că a utilizat drone cu o încărcătură de 250 de kilograme pentru a lovi în interiorul Rusiei
Încă trei ostatici israelieni au fost eliberați de gruparea Hamas
SUA: Partidul Democrat își alege noul lider
Carburanții se ieftinesc pentru a doua săptămână consecutiv
Ministerul Agriculturii va lansa un ghid pentru utilizarea dronelor și pulverizarea aeriană
Un avocat din capitală a fost amendat cu 300.000 de lei pentru trafic de influență
Ecologiştii recomandă preluarea practicilor sistemului de recuperare a vaporilor, implementat în premieră de o companie petrolieră din Moldova
Un expert european va prezenta la Chișinău soluții inovatoare pentru cultivatorii de nuci din R. Moldova
Bugetul federațiilor sportive crește cu peste 37 la sută în anul curent și ajunge la 87 de milioane de lei
SUA: Administrația Trump desființează unitatea de luptă împotriva ingerințelor electorale străine
Mai multe localități din raionul Ungheni vor avea acces la apă potabilă
Ucraina, pregătită să deschidă un coridor umanitar în regiunea rusă Kursk
Euro și dolarul se apreciază la sfârșit de săptămână
Maia Sandu: La Procuratura Anticorupție există angajați care subminează procedura de evaluare și examinarea actelor de corupție
Furnizorul de multiplex național va beneficia de ajutor de la stat
Locuitorii conectați la sisteme centralizate de încălzire vor putea regla temperatura în locuințe
Prim-ministrul Dorin Recean, despre opțiunile Tiraspolului după expirarea ajutorului UE: „Trebuie să îndeplinească condițiile anunțate”
Din 15 februarie 2025, vor fi introduse tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern
MAE nu deține informații cu privire la numărul moldovenilor aflați ilegal în Statele Unite ale Americii