
2 iulie 2014. Parlamentul Republicii Moldova ratifică Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană
Pentru țările ex-comuniste, Uniunea Europeană a fost dintotdeauna un model de dezvoltare, iar aderarea la această comunitate - un obiectiv major, cu excepția momentelor când la guvernare se aflau partide marginale sau orientate exclusiv spre spațiul estic.
În Republica Moldova intenția de a se integra gradual în Uniunea Europeană au declarat-o inițial comuniștii. Moldova și-a asumat o foaie de parcurs, care cuprindea reforme politice, juridice și economice. Multe lucruri, în deosebi în plan legislativ, au fost realizate, însă, ca de obicei, incoerența și inconsecvența politicienilor nu ne-au permis să progresăm prea mult.
Iar Uniunea Europeană, prin potențialul său uriaș, era extrem de atractivă. În rezultatul evoluției sale de aproape șapte decenii, UE a devenit o uniune politică și economică a 27 de state. Spațiul comunitar are 4.233.262 km2 și o populație estimată de aproximativ 447 de milioane. Economia și piața UE treptat a fost unificată printr-un sistem standardizat de legi, care se aplică în toate statele membre. În comunitate este asigurată libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne, adoptată legislația în domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind comerțul, agricultura, pescuitul și dezvoltarea regională. Pentru deplasările în spațiul Schengen, controlul pașapoartelor a fost eliminat. În anul 1999 a fost înființată o piață monetară unică în care este utilizată moneda euro.
Pentru Republica Moldova apropierea de Uniunea Europeană are avantaje evidente. În primul rând, este vorba despre o piață enormă și cu o capacitate mare de plată pentru produsele moldovenești. În al doilea rând, UE are o politică comercială predictibilă și aici nu există obstrucționări din motive politice pentru produsele noastre. În al treilea, spațiul european a devenit o destinație preferată pentru forța de muncă moldovenească și pentru turism.
Dar cel mai important lucru este necesitatea asumării de către țara noastră a reformelor privind separația puterilor, crearea instituțiilor democratice independente, respectarea drepturilor omului și edificarea unei economii de piață funcționale, bazate pe principiul concurenței libere. Acest model este acceptat progresiv de către majoritatea cetățenilor Moldovei, care nu concep existența în țara lor a unui regim autoritar.
Eforturile Chișinăului de a se alinia standardelor europene au prins contur odată cu lansarea Parteneriatului Estic în mai 2009. Șase foste republici sovietice - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina au intrat într-un program preferențial de reforme care creau anumite compatibilități cu UE.
La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius era planificată parafarea Acordului de Asociere cu UE de către Georgia, Moldova și Ucraina. În ultimul moment, după presiuni externe puternice, Kievul și-a suspendat decizia de a semna documentul. Georgia și Moldova au parafat Acordul și au mai câștigat și un Acord de liber schimb, care deschidea în fața economiilor sale modeste o piață uriașă și perspective esențiale de integrare economică în spațiul comunitar.
Iurie Leancă, prim-ministrul Republicii Moldova, cel care a parafat Acordul de Asociere cu UE, a declarat imediat după summit că noi „nu avem dreptul să facem compromisuri sau să ezităm, pentru a ne atinge obiectivul principal – cel de a deveni membru cu drepturi depline a marii familii a Uniunii Europene. Noi știm cât este de exigent acest parcurs și nu subestimăm în niciun fel dificultățile. Dar nu avem nici o îndoială referitor la determinarea noastră. Totul va fi făcut pentru a reforma și a moderniza Moldova”.
Textul Acordului a fost ulterior tradus în limbile oficiale ale statelor membre. În interval de aproximativ 6 luni, toate țările-membre ale UE au aprobat Acordul de la Vilnius. A urmat o nouă decizie a Consiliului European, care reprezintă statele membre ale UE. Odată aprobat, acest Acord a fost semnat oficial de Republica Moldova și UE. Etapa finală a procesului este cunoscut sub numele de ratificare: după semnare, Acordul de Asociere urma să fie ratificat și de Parlamentul Republicii Moldova.
La 28 iunie 2014, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană, pe de altă parte, semnat pe 27 iunie 2014 la Bruxelles.
La 2 iulie 2014, Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost ratificat în plenul Legislativului.
În favoarea documentului s-au pronunțat 59 de deputați din totalul de 101. Opoziția comunistă a părăsit sala de ședințe, înainte ca proiectul să fie supus votului. Socialiștii au votat împotrivă. Votul a fost unul nominal. Fiecare deputat a anunțat de la microfon care este opțiunea sa de vot.
Șeful statului, Nicolae Timofti, a avut o atitudine tranșantă în favoarea Acordului. El a menționat că „ avem nevoie de acest Acord cu Uniunea Europeană pentru a duce la îndeplinire sarcinile primordiale care stau în fața noastră: consolidarea instituțiilor democratice, combaterea corupției, modernizarea economiei, dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice etc. Dar în primul rând, încheierea Acordului de Asociere va confirma la nivel oficial, politic, ceea ce este o axiomă pentru toată lumea - și anume că Republica Moldova este o țară cu vocație eminamente europeană”, a conchis președintele Nicolae Timofti.
Din păcate, evoluția evenimentelor ulterioare n-a permis o ascensiune rapidă a Republicii Moldova către obiectivele propuse. Factori importanți externi, sabotarea internă din partea anumitor forțe politice, devalizarea sistemului bancar și alte lucruri negative au știrbit din imaginea țării și au încetinit un parcurs care părea inevitabil. Schimbarea frecventă de orientări geopolitice macină economia țării, imaginea ei în lume, dar și încrederea cetățenilor. Exemplul țărilor consecvente în realizarea obiectivelor propuse este unul de urmat de Republica Moldova pentru a nu-și epuiza total resursele și îngropa definitiv speranțele.
29 iulie 1994. Este adoptată Constituția Republicii Moldova
13 iulie 1995. Republica Moldova devine membru al Consiliului Europei
Maria Cebotari, vocea de aur a Basarabiei
23 iunie 1990. Parlamentul de la Chișinău adoptă Declarația cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova
4 iunie 1991. Este creată Banca Națională, instrument fundamental pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Serghei Lazo, un nume de legendă care trebuie reabilitat
25-31 mai 1990. Parlamentul aprobă o concepție nouă despre guvern și îl alege în calitate de prim-ministru pe Mircea Druc
6 mai 1990. Podul de flori - o poartă deschisă spre o lume nouă
Ion Suruceanu, arheolog și muzeograf de talie europeană
Carburanții se ieftinesc pentru a doua săptămână consecutiv
Ministerul Agriculturii va lansa un ghid pentru utilizarea dronelor și pulverizarea aeriană
Un avocat din capitală a fost amendat cu 300.000 de lei pentru trafic de influență
Ecologiştii recomandă preluarea practicilor sistemului de recuperare a vaporilor, implementat în premieră de o companie petrolieră din Moldova
Un expert european va prezenta la Chișinău soluții inovatoare pentru cultivatorii de nuci din R. Moldova
Bugetul federațiilor sportive crește cu peste 37 la sută în anul curent și ajunge la 87 de milioane de lei
SUA: Administrația Trump desființează unitatea de luptă împotriva ingerințelor electorale străine
Mai multe localități din raionul Ungheni vor avea acces la apă potabilă
Ucraina, pregătită să deschidă un coridor umanitar în regiunea rusă Kursk
Euro și dolarul se apreciază la sfârșit de săptămână
Maia Sandu: La Procuratura Anticorupție există angajați care subminează procedura de evaluare și examinarea actelor de corupție
Furnizorul de multiplex național va beneficia de ajutor de la stat
Locuitorii conectați la sisteme centralizate de încălzire vor putea regla temperatura în locuințe
Prim-ministrul Dorin Recean, despre opțiunile Tiraspolului după expirarea ajutorului UE: „Trebuie să îndeplinească condițiile anunțate”
Din 15 februarie 2025, vor fi introduse tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern
MAE nu deține informații cu privire la numărul moldovenilor aflați ilegal în Statele Unite ale Americii